ANUNȚ
Anunț Important: Recensământul Populației și Locuințelor 2024
Perioada: 8 aprilie - 7 iulie 2024
Stimați locuitori ai orașului Cricova,
Vă informăm că în perioada 8 aprilie - 7 iulie 2024 se va desfășura Recensământul populației și locuințelor în Republica Moldova, conform Legii nr. 231/2022 privind recensământul populației și locuințelor și Legii nr. 93/2017 cu privire la statistica oficială. Acesta este o activitate de amploare națională care are loc o dată la 10 ani și are ca scop obținerea de date statistice privind numărul și distribuția teritorială a populației și locuințelor țării.
Începând cu 8 aprilie, un recenzor va vizita locuința dumneavoastră și va adresa întrebări din chestionarul de recensământ. Fiecare persoană este obligată să participe la recensământ și să răspundă în întregime și corect la întrebările recenzorului, conform prevederilor Legii nr. 231/2022.
Datele furnizate la Recensământ sunt confidențiale și protejate conform legii. Acestea vor fi utilizate doar în scopuri statistice și nu vor fi posibilă identificarea datelor personale.
Participarea la Recensământ este o obligație legală și civică, conform prevederilor Legii nr. 231/2022.
Invităm toți locuitorii orașului Cricova să fie pregătiți să primească recenzorii și să ofere răspunsuri corecte și complete, contribuind astfel la proiectele de dezvoltare la nivel de localitate și de țară.
Pentru mai multe informații despre Recensământ, puteți consulta pagina Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova www.statistica.gov.md/RPL2024 sau apela gratuit la Linia verde a recensământului 022 800 800 24.
Vă mulțumim pentru colaborare și contribuția la o mai bună înțelegere a comunității noastre!
#RPL2024 #Recensamant2024 #RecensamantulPopulatieisiLocuintelor2024